Ce s-a întâmplat cu sora lui Nicolae Ceaușescu la Revoluție. Elena a fost foarte temută în județul Olt

Ce s-a întâmplat cu sora lui Nicolae Ceaușescu la Revoluție. Elena a fost foarte temută în județul Olt
Publicat: 21/12/2019, 13:14

Elena Bărbulescu a fost temută de toată lumea și a ajuns să conducă Liceul Agroindustrial din Scornicești, după care a devenit inspector școlar în județul Olt, chiar până în anul 1989, informează playtech.ro.

„Când auzeam că «Vine Doamna!», tremuram toți alături de profesorii noștri! Îmi amintesc cum, în timpul unei ore, a intrat intempestiv în clasă și l-a pălmuit pe profesorul de la catedră în fața noastră! Și câte și mai câte! După Revoluție, «Doamna» mergea pe stradă și ne căuta insistent privirea, salutându-ne”, a povestit Constantin Neacșu, fostul primar din Scornicești, în perioada comunistă, în cadrul unui interviu.

Pe data de 22 decembrie 1989, odată cu Revoluția, vila de protocol a familiei Bărbulescu din Slatina a fost vandalizată de revoluționari.

„Delir revoluționar! «Hai bă, acasă la Bărbuleasca (sora cea mai mică a lui Nicolae Ceaușescu) să-i spargem geamurile!», a tunat un îndemn revoluționar. Ne-am dus. Când am ajuns, tristețe: ne-o luaseră alții înainte. Nu numai că spărseseră geamurile, dar luaseră cam tot: bani, bijuterii, aparate video, aparate foto, casete video, chiar și televizoarele Cromatic. «E REVOLUȚIE!», strigau cu brațele pline de carpete și plăpumi.”, își amintește un martor, potrivit adevărul.ro.

Credit colaj foto: Playtech.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Dispar micii. Situația este catastrofală
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”